Declaraţiile Primului-Ministru Călin Popescu-Tăriceanu după întrevederea cu premierul britanic Gordon Brown

Călin Popescu-Tăriceanu: Am discutat câteva chestiuni de interes bilateral. Sunt foarte interesat să existe un follow up la conferinţa pe tema atragerii investiţiilor britanice în România. În luna februarie a avut loc o astfel de conferinţă la Londra, conferinţă care a atras un interes foarte mare din partea firmelor britanice. Urmează ca în al doilea trimestru din acest an să organizăm o reuniune similară la Bucureşti.

Această discuţie a continuat, având în vedere că primul-ministru britanic este un fost ministru de Finanţe şi este foarte familiar cu subiectele economice. A fost foarte interesat să ştie care este în continuare performanţa economiei româneşti. Cred că aceste elemente constituie un cert factor de atracţie pentru investiţiile britanice în România, care se pot manifesta în domenii în care până acum nu avem o astfel de prezenţă - cum este domeniul energiei sau cel bancar.
 
Discuţia s-a concentrat şi asupra subiectelor politice legate de agenda summitului: problema oferirii MAP-ului pentru Georgia şi Ucraina, problema extinderii NATO cu cei trei candidaţi - Croaţia, Albania şi Macedonia, problema admiterii Macedoniei - condiţionată de denumirea ţării şi unde Grecia are o poziţie foarte clară pe acest subiect. Un alt subiect s-a referit la perspectivele pentru celelalte ţări din Balcanii de Vest şi mai cu seamă pentru Serbia, unde eu consider că noi avem o obligaţie pentru că Serbia joacă un rol determinant în ceea ce înseamnă stabilitatea regiunii din Balcanii de Vest. Va trebui să dăm Serbiei un semnal clar că perspectiva aderării la UE este una realizabilă, dar şi NATO la rândul lui trebuie să dea un semnal de disponibilitate a unei cooperări extinse cu Serbia.
 
Iată, câteva din subiectele pe care le-am discutat. De altfel, există un interes din ce în ce mai mare al Marii Britanii pentru România şi avem poziţii foarte apropiate sau comune în multe din subiectele care sunt pe agenda summitului NATO.
454 de afisari

Citeste mai departe

Declaraţia de presă a Primului-ministru Călin Popescu- Tăriceanu la finalul reuniunii ocazionate de semnarea acordului asupra principiilor de bază ale legii unitare de salarizare a personalului plătit din fonduri publice

Declaraţiile Primului-ministru Călin Popescu- Tăriceanu la întâlnirea cu seniorii liberali

Briefing de presă susţinut de Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu la finalul şedinţei de guvern


Opinii

Exprima-ti opinia

(Mesajele sunt moderate. Imediat ce sunt aprobate, acestea vor aparea pe site)

Nume *
Email
Website
Mesaj *
Verificare
reincarca
Anunta-ma daca mai apar comentarii
 
Aboneaza-te la newsletter-ul saptamanal Tariceanu
calin popescu tariceanu candidat pnl tariceanu alegeri parlamentare 2008

Tăriceanu câştigă dezbaterile!

Highlight pe blog

Craciun fericit !

22/12/2011
Va urez tuturor Craciun fericit ! Anul Nou sa va aduca numai bucurii, sanatate si succese alaturi de cei dragi ! La multi ani !

Alte intrari pe blog

Comunicat de presă

20/10/2011

Noutati

Stimaţi preşedinţi ai Camerelor,Înalt Prea Fericite Părinte Patriarh,Doamnelor şi domnilor,Am fost invitaţi să ne adunăm astăzi, aici, pentru a sărbători sfânta taină a căsătoriei dintre Partidul
Tariceanu pe
Tariceanu pe

Spune-mi parerea ta

Nume:
Email:
Mesaj:

Sustineti ca elevii de a IX-a si a X-a sa primeasca din partea Guvernului calculatoare personale?

Da
Nu
Nu stiu