Declaraţie de presă susţinută în contextul acţiunilor de protest iniţiate de unele sindicate din învăţământ

Declaraţie de presă susţinută în contextul acţiunilor de protest iniţiate de unele sindicate din învăţământ
Astăzi, aş dori să vă vorbesc în câteva cuvinte despre viitorul Educaţiei şi al României. Vreau să vă vorbesc cu foarte mult realism şi la modul cel mai deschis despre ceea am reuşit în Educaţie în aceşti patru ani şi mai ales despre ceea ce trebuie să facem în continuare.

România are astăzi o economie solidă, o economie care evoluează într-un context global care devine din ce în ce mai dificil. Criza financiară mondială a început să se transfere într-o criză economică. Observăm că, în Europa, majoritatea ţărilor au fost nevoite să ia măsuri de urgenţă pentru a limita efectele crizei financiare şi economice.


În acelaşi timp, observăm că în ţările din jurul României - şi aici mă refer cu precădere la Ucraina, Polonia, Ungaria, subliniez Ungaria - sunt economii grav afectate şi sunt ţări care au trebuit să facă apel la ajutorul instituţiilor financiare internaţionale: FMI, Banca Mondială şi, în cazul Ungariei, Uniunea Europeană.

 
Nu putem să ignorăm acest lucru.În ultimii patru ani, în România, economia a performat foarte bine, inclusiv anul acesta avem o performanţă de excepţie: cel mai ridicat ritm de creştere economică din întreaga UE. Dar, în acelaşi timp, chiar dacă salariile, pensiile au crescut într-un ritm consistent, ştiu că nu s-a făcut destul. Şi există aşteptări justificate, normale, naturale. Toată lumea priveşte către nivelul de viaţă din vest şi îşi doreşte, firesc, să trăiască la fel de bine. Însă, trebuie spus că aceste creşteri de salarii şi bunăstarea se realizează pe măsură ce economia performează, creşte. Este o relaţie naturală, firească între creşterea economică care se transferă în bunăstare către cetăţean.


Mesajul meu este că, în continuare, în anii care vor urma, vom creşte salariile, dar această creştere a salariilor va trebui făcută cu responsabilitate, şi pe măsură ce, evident, creşterea economică ne va permite. Este total nerealist să ne imaginăm că astăzi, în contextul în care lumea este cuprinsă de o criză economică fără precedent, noi ne putem permite să majorăm salariile cu 50%. Mai mult de atât. Am auzit foarte multe voci din parte fostului ministru al Educaţiei, doamna Andronescu, din partea sindicatelor, care au spus: avem bani la Educaţie. Care este problema? Luăm bani de la investiţii şi dăm la salarii.


Vreau să îmi permiteţi să fac o precizare care mi se pare absolut necesară. În România, semnele unor dificultăţi, nu ale unei crize, dar ale unor dificultăţi economice au început să apară: 4.000 de persoane concediate în zona de vest a ţării, în zona Transilvaniei, din industrie, alte industrii care îşi diminuează producţia, cum este, de exemplu, întreprinderea de autovehicule de la Piteşti. Aceste semne ne obligă pe noi, cei care guvernăm să luăm o serie de măsuri de precauţie, de limitare a efectelor. Peste tot în lume, în momentul în care apar semnele unei crize economice, în momentul în care o ţară este afectată de criza economică sectorul privat se restrânge şi guvernele fac un program de investiţii consistent, din fonduri bugetare, în general către infrastructură, pentru a se compensa pierderea de locuri cu crearea de alte locuri de muncă, generate de programul de investiţii. În acest moment, cea mai proastă măsură posibilă economic este să tăiem din investiţiile de la buget, pentru că nu facem decât să mărim presiunea pe economie şi să ducem la creşterea numărului de locuri de muncă pierdute, şi la creşterea şomajului. În nici un caz să nu vă aşteptaţi la aşa ceva. Este cea mai anti-economică măsură care se poate lua. O spun foarte clar: nu voi face aşa ceva sub nici o formă, să tai în aceste moment de la investiţii bani şi să-i dăm la salarii. Este ca şi cum am arunca benzină peste foc. În momentul de faţă, trebuie să amplificăm fondurile alocate investiţiilor, pentru a susţine creşterea economică şi să nu permitem pierderea de locuri de muncă.


Sunt zeci şi sute de milioane de oameni care trăiesc cinstit în ţara asta de pe urma unui loc de muncă. Nu ne putem permite să le punem în pericol viaţa de zi cu zi prin pierderea locurilor lor de muncă. Este un semnal foarte serios, şi puteţi să întrebaţi toţi analiştii economici că în momente de dificultăţi economice aşa se procedează. Nu anticipez o criză luând exact măsurile care să o amplifice!


În aceşti patru ani, s-au făcut investiţii masive în Educaţie şi pentru simplul motiv că până în 2004, după cum v-am arătat săptămâna trecută, volumul investiţiilor a fost practic egal cu zero. Am investit 40 de miliarde de RON, care înseamnă 11,4 miliarde de euro în aceşti patru în Educaţie, Pentru că şcolile nu mai fuseseră reparate, iar grădiniţele la fel, am demarat un program de construcţie de şcoli şi grădiniţe noi, le-am dotat la nivelul secolului 21, în care ne aflăm, la nivelul a ceea ce trebuie să însemne Educaţia într-o ţară europeană. În această perioadă, am majorat şi salariile. Practic, în această perioadă, salariile profesorilor s-au dublat. Este un efort pe care l-a permis economia, dar nu altfel. Nu ne-a dat nimeni aceşti bani. Ceea ce a produs economia - asta am reuşit să dăm în Educaţie.


Trebuie să ne dăm seama că în acest moment Educaţia devine un subiect super politizat, pntru că partidele de stânga, într-o manieră iresponsabilă, alimentează această idee de a creşte salariile cu 50% numai din scopuri electorale. Şi regret că subiectul Educaţie a devenit unul extraordinar de politizat în aceste zile. Am făcut un prim pas: i-am solicitat ministrului Educaţiei să înceapă negocierile cu sindicatele. Am discutat cu sindicatele şi am convenit că investiţiile în modernizarea şcolilor şi grădiniţelor, în achiziţionarea de calculatoare sunt la fel de importante ca şi salariile. Nu putem să spunem că le lăsăm pe unele, în defavoarea celorlalte.


Şi pentru a realiza acest deziderat, anul acesta, am avut o negociere cu sindicatele pe baza căreia am emis o Ordonanţă de Urgenţă, care a permis legiferarea majorării salariilor cu 6% la 1 aprilie, şi cu 9% la 1 octombrie. Ca să înţelegeţi bine ce s-a întâmplat: Ordonanţa de Urgenţă plecată la Parlament a fost modificată ca urmare a iniţiativei unor parlamentari. Vorbim de ordonanţa de Urgenţă care a fost emisă de Guvern, cu majorarea salariilor. Şi acolo, o serie de persoane au desenat pe hârtie şi au pus în loc de cifrele de care am vorbit - 6 plus 9 - au pus o majorare de 50, care să intre în funcţiune de la anul. Apropo de cei care spuneau că Ordonanţa care a emis-o Guvernul nu ar fi legală: s-a făcut de nenumărate ori acest lucru - să prorogăm termene şi mai ales în situaţia de faţă, în care nu avem resursele financiare pentru a asigura o astfel de majorare.


Astăzi, văd cu tristeţe că anumiţi lideri sindicali se încolonează în spatele partidelor de stânga şi le urmează în acest marş al solicitărilor salariale fără fundament economic. Aceşti politicieni, care astăzi solicită majorarea salariilor cu 50%, tot ei, în Senat, au respins legea prin care am iniţiat programul de dotare " Un calculator pentru fiecare elev ", din clasele a IX-a şi a X-a. Observaţi ce coerenţi sunt în ceea ce înseamnă intenţiile şi mesajul lor.


Dacă de la partidele de stânga - PSD şi PD-L - nu mă aştept la mai mult în aceste momente dinainte de alegeri, vă spun că solicit responsabilitate din partea sindicatelor şi a profesorilor. Plec de la constatarea că această grevă parţială de astăzi este, după părerea mea, un pas greşit, făcut mai degrabă sub presiunea unor argumente emoţionale, decât asupra unor argumente raţionale. Eu cred că şi profesorii îşi dau seama că o astfel de majorare ar duce la un efect destul de prost în economie. Punctul 2: o asemenea majorare salarială nu ar putea să fie numai pentru profesori. În mod normal, medicii vor cere şi ei şi, de asemenea, şi celelalte categorii de salariaţi bugetari, un efort care se cifrează - nu numai noi spunem - la 4 % PIB-ul României. Creşterile salariale trebuie avute în vedere dar într-o manieră echilibrată, într-o manieră raţională.


Toate aceste lucruri pe care vi le-am menţionat şi, anume, riscurile care decurg dintr-o politică salarială care să ducă la majorarea salariilor cu 50% în sectorul bugetar, i-au făcut pe foarte mulţi analişti economici, agenţiile de raiting, FMI, chiar politicieni europeni, să ne avertizeze asupra efectelor dezastruoase pe care le pot produce astfel de politici în contextul evident al crizei economic mondiale. În aceste condiţii, responsabilitatea mea faţă de români este să spun clar: o asemenea măsură este păguboasă şi ne va face s-o plătim cu vârf şi îndesat şi nu sunt dispus să las viitorul României să fie amanetat de cei care acum, de dragul campaniei electorale, pentru câteva voturi în plus, sunt dispuşi să promită absolut orice.


Totodată, în final, doresc să reiterez disponibilitatea Guvernului pentru dialog. Problemele legate de conflictele de muncă sau de salarii nu se rezolvă în stradă, se rezolvă pe calea dialogului. Am arătat disponibilitate; ministrul Educaţiei s-a întâlnit cu federaţiile sindicale din învăţământ. Şi, am să-l rog pe domnul ministru cu care am făcut şi în această dimineaţă o discuţie pe acest subiect, să arate în continuare aceeaşi disponibilitate şi aş spune pe baza argumentelor raţionale, să putem ajunge la o concluzie care să permită continuarea procesului educaţional în şcoli, fără ca copiii şi părinţii să sufere din acest motiv. Disponibilitatea este nu numai la dialog, ci inclusiv la a înţelege nevoile profesorilor. Eu am fost profesor, domnul ministru este, în continuare, profesor şi nu suntem rupţi de această realitate; o cunoaştem foarte bine.


Dar vă asigur că salariile trebuie să fie în orice ţară pe măsura performanţei economice. Aţi observat ce s-a întâmplat în ţările din jurul nostru. Apar corecţii forţate care declanşează un val de scumpiri, practic o izbucnire a inflaţiei, o devalorizare puternică a monedelor naţionale, lucru care în final sigur că îi aduce pe toţi cu picioarele pe pământ, dar sub forma unei zdruncinături zdravene din care foarte mulţi ies cu răni şi cu sechele.


Nu vreau ca România să parcurgă un drum hazardat, aşa cum s-a întâmplat cu alte ţări din jur. Şi ştiţi bine că în Ungaria, tot sub presiunea sindicală, în ajun de alegeri au făcut lucruri de genul ăsta, care astăzi - uite unde i-a adus! 20 de miliarde de dolari ajutor de urgenţă ca statul să nu intre în faliment. Pun întrebarea : vreţi să ajungem şi noi acolo ? Vi se pare că acesta este lucrul pe care trebuie să-l copiem?


Uitaţi-vă ce se întâmplă în Ucraina. În Ucraina la fel, majorări nesustenabile de salarii duc statul, la fel, în prag de faliment, cu toate că Ucraina este o ţară foarte mare şi foarte bogată.


Nu cred că acesta este modelul pe care trebuie să-l urmăm. Trebuie să avem grijă la păstrarea echilibrelor macroeconomice, să mergem cu politici financiare, fiscale, bugetare prudente, aşa cum am mers în aceşti patru ani. De când am ieşit de sub tutela Fondului Monetar Internaţional am demonstrat că România este capabilă să îşi conducă politicile economice, inclusiv cele salariale pe un drum corect, echilibrat, şi vreau să mergem în continuare la fel.


Nu mi se pare corect ca în acest moment, înainte de alegeri, sindicatele să facă presiune pe Guvern. Ar fi fost foarte uşor pentru mine, în calitate de prim-ministru să iau o decizie nesocotind viitorul României, şi să spun: "După noi potopul! Facem majorări de salarii şi să se spele pe cap cei care vor veni". S-ar putea ca cei care vor veni să fim tot noi, sau să fie alţii. Nu este normal. O astfel de măsură trebuie decisă de viitoarea majoritate parlamentară, şi cu Guvernul pe care îl va degaja, în măsura în care performanţa economică o va permite. Nu vor avea alte criterii de decizie decât acestea pe care le avem şi noi, şi de aceea îmi dau seama că, pentru cei care sunt astăzi în opoziţie, probabil că este puţină responsabilitate şi este foarte uşor de promis orice.


Din momentul în care ai responsabilitatea guvernării priveşti altfel lucrurile. Sunt în această postură, şi nu vreau să amanetez viitorul României, în acest moment, chiar cu riscul pierderii unor voturi din partea celor care cred că o astfel de măsură este posibilă. Nu este posibilă! V-o spun clar şi răspicat. O astfel de măsură este o măsură de sinucidere economică. Ducem România în faliment.


Vă mulţumesc.


636 de afisari

Citeste mai departe

Discurs la investirea guvernului Marii Coaliţii de Stânga PD-L-PSD

Discurs la investirea guvernului Marii Coaliţii de Stânga PD-L-PSD

Inca o victorie pentru Tariceanu. PNL castiga ambele dezbateri


Opinii

Mirela Predan (guest)
Absolut corect ceea ce afirmati. Asa cum a spus si guvernatorul BNR, Mugur Isarescu astazi, numai simplul joc cu cifre de genul 50% poate fi extrem de daunator. Din pacate, unii nu inteleg acest lucru si, in goana lor infinita dupa putere, putin le pasa de falimentul economic al Romaniei, asa cum bine subliniati si dvs. Dar unii ne cred o tara de cretini, care nu mai gandim si nu mai vedem realitatea. Cu alte cuvinte, practic numai dvs si Banca Natioala mai tineti cu poporul roman. Eu nu v-am sustinut pana in prezent, dar seriozitatea cu care tratati problemele economice ale Romaniei m-a convins decisiv sa va sustin macar de acum inainte. Mult succes in alegeri, pentru ca, va spun sincer, ar fi pacat ca Romania sa piarda un premier ca dvs. Am absolut toata stima ca romanca fata de ceea ce faceti pentru poporul roman si care nu este o simpla demagogie ieftina, nu este populism, nu este minciuna umflata cu flori si cu baloane de campanie. Istoria va va fi recunoscatoare, cu siguranta pentru aceste demursuri. Un alegator din Snagov

Exprima-ti opinia

(Mesajele sunt moderate. Imediat ce sunt aprobate, acestea vor aparea pe site)

Nume *
Email
Website
Mesaj *
Verificare
reincarca
Anunta-ma daca mai apar comentarii
 
Aboneaza-te la newsletter-ul saptamanal Tariceanu
calin popescu tariceanu candidat pnl tariceanu alegeri parlamentare 2008

Tăriceanu câştigă dezbaterile!

Highlight pe blog

Craciun fericit !

22/12/2011
Va urez tuturor Craciun fericit ! Anul Nou sa va aduca numai bucurii, sanatate si succese alaturi de cei dragi ! La multi ani !

Alte intrari pe blog

Comunicat de presă

20/10/2011

Noutati

Stimaţi preşedinţi ai Camerelor,Înalt Prea Fericite Părinte Patriarh,Doamnelor şi domnilor,Am fost invitaţi să ne adunăm astăzi, aici, pentru a sărbători sfânta taină a căsătoriei dintre Partidul
Tariceanu pe
Tariceanu pe

Spune-mi parerea ta

Nume:
Email:
Mesaj:

Sustineti ca elevii de a IX-a si a X-a sa primeasca din partea Guvernului calculatoare personale?

Da
Nu
Nu stiu