Noutati
1/11/2008
Inaugurarea sediului Primăriei din Moara Vlăsiei
Sâmbătă, 1 noiembrie, Călin Popescu-Tăriceanu, candidat PNL pentru Camera Deputaţilor în colegiul 4 Ilfov, a participat la inaugurarea sediului Primăriei din Moara Vlăsiei.Numeroşi cetăţeni ai comunei au asistat la acest eveniment important din viaţa comunităţii lor.Ceremonia a început cu o slujbă de sfinţire a clădirii, oficiată de un sobor de preoţi. Primarul Andrei Filip i-a condus apoi pe Călin Popescu-Tăriceanu şi pe Marian Petrache, candidatul PNL pentru Senat în colegiul Ilfov 2, în turul de onoare al noii Primării.
28/10/2008
Briefing de presă susţinut de Primul-ministru Călin Popescu-Tăriceanu la finalul şedinţei de Guvern
Bună ziua.Fără îndoială că vă imaginaţi că a fost o discuţie laborioasă, complicată, pe măsura deciziei pe care trebuia să o luăm. O decizie importantă, spun eu, prin prisma faptului că poate să modifice în mod substanţial mersul României, după o lungă perioadă de creştere economică şi de creştere a bunăstării, către criză economică. Am dorit să luăm o decizie care să permită României să continue pe acest drum pozitiv pentru că mi se pare absolut firesc ca aceste eforturi de ani de zile şi mai cu seamă în ultimii patru ani, care s-au soldat cu consecinţe economice în ceea ce înseamnă puterea de cumpărare a cetăţenilor, să nu fie năruite de o decizie greşită.
25/10/2008
De vorba cu ilfovenii din Ciolpani
Vineri, 24 octombrie, am fost la Ciolpani. M-am întâlnit cu oamenii de acolo, am stat de vorbă cu ei şi le-am ascultat problemele. Le-am spus că ar fi fost mai simplu pentru mine să candidez în Bucureşti dar m-am decis să candidez în Ilfov. Pentru că Ilfovul este casa mea şi pentru că eu cred că aş putea să fac mai mult pentru ilfoveni. La câţiva kilometri de Bucureşti, între localităţile din Ilfov sunt încă diferenţe foarte mari în ceea ce priveşte condiţiile de viaţă.
25/10/2008
Dragi români...
Vreau să vă vorbesc despre o Românie mândră şi prosperă şi despre proiectele mele pentru viitor. Despre tinerii care încep firme de IT, despre românii care lucrează astăzi în domenii de vârf, pe salarii mai bune. Despre creşterea economică şi despre oportunităţile pe care le avem pentru ca România să devină a şaptea putere a Europei.Vreau să vă vorbesc despre lucrurile de care suntem mândri. În ultimii 4 ani, din ce în ce mai mulţi mi-au spus: „Suntem mândri să suntem români!". Este o confirmare că România merge pe drumul cel bun. Mai sunt multe de făcut. Ştiu că beneficiile creşterii economice nu sunt încă resimţite de toţi românii. Ştiu că salariile şi pensiile, deşi s-au dublat, sunt încă prea mici. Se poate mai bine, dacă acţionăm împreună.
25/10/2008
Alocuţiunea Primului-ministru Călin Popescu-Tăriceanu la ceremonia aniversării Zilei Armatei Române
Doamnelor şi domnilor,Este o plăcere şi o onoare pentru mine să mă aflu astăzi alături de dumneavoastră, pentru a sărbători împreună Ziua Armatei Române. Mă bucur să văd printre dumneavoastră, pe lângă oficiali ai Armatei Române, pe veteranii de război, oameni care au luptat pentru reîntregirea teritoriului României.
Highlight pe blog
Craciun fericit !
22/12/2011
Va urez tuturor Craciun fericit ! Anul Nou sa va aduca numai bucurii, sanatate si succese alaturi de cei dragi ! La multi ani !
Alte intrari pe blog
Comunicat de presă
20/10/2011
Interviu cu Joseph Stiglitz
20/10/2011
Noutati
Stimaţi preşedinţi ai Camerelor,Înalt Prea Fericite Părinte Patriarh,Doamnelor şi domnilor,Am fost invitaţi să ne adunăm astăzi, aici, pentru a sărbători sfânta taină a căsătoriei dintre Partidul







