Nu am fost niciodată membru al fostului PCR, deci era exclus să pot arunca vreo privire măcar la Congresul al XIV-lea, din toamna lui 1989. Dar îmi închipui că atmosfera trebuie să fi fost asemănătoare cu ce am văzut ieri în băncile portocalii din Parlament. Delegaţii de la Congresul PCR erau nemulţumiţi de prestaţia „conducerii de partid şi de stat" dar mai răbdau pentru nişte avantaje personale şi pentru că se temeau de cei care le ascultau telefoanele. Nu aveau voie să se ridice de pe scaune şi nici să vorbească în plen. Cei care erau mai bine situaţi politic, care prindeau tribuna pentru că regimul avea încredere în ei, nu aveau voie să spună nimic din capul lor, ci numai să reproducă citate din discursurile Şefului cel Mare. Securiştii, strânşi pentru a-i păzi, mai mult înjurau, printre dinţi regimul, cam la fel cum făceau şi ieri jandarmii şi ceilalţi „lucrători" de la tot felul de servicii speciale şi secrete aduşi cu miile la Parlament pentru a-i păzi pe „aleşii" portocalii de furia electoratului.

Nu ştiu detalii, şi nici nu am pe cine să întreb pentru că nu cunosc pe nimeni care să fi fost pe acolo, dar cred că delegaţii comunişti ceva, ceva au putut, totuşi, să „voteze", chiar dacă era numai de formă, pentru că „realegerea" lui Ceauşescu era decisă mult înainte. Acum, în Parlamentul României democratice, ca să se vadă că poate fi ceva mai rău decât un congres făcut înainte de 1989, parlamentarii susţinători ai Guvernului nu au mai avut voie să voteze. Deloc. În mod normal, orice parlamentar căruia i se interzice să se apropie de urna de vot s-ar simţi acoperit de ruşine. La cei portocalii se pare că nu este cazul. Explicabil, pentru că nu poate fi ruşine mai mare decât să-l susţii pe Boc şi orice altceva, chiar faptul petrecut ieri, nu adaugă nimic în plus.

Din păcate, ceea ce se întâmplă în această toamnă în România este dramatic şi îngrijorător. Nu mă refer strict la moţiunea de ieri. Este un proces început de mult timp. Avem de-a face cu un fel de Congres al XIV-lea permanent, care deja durează de câteva luni de zile. Ţara se scufundă, iar oamenii sunt lipsiţi de speranţă, sunt aruncaţi în sărăcie, sunt victimele unui regim politic iresponsabil. Ca şi în 1989, nu mai există credinţă în viitor. Aşa cum am văzut şi ieri, oamenii nu mai au dreptul să facă manifestaţii publice. Şi, după cum am văzut la sfârşitul anului şcolar trecut, oamenii nu mai au nici dreptul să facă grevă.

Ţara are acum o conducere ruptă de realitate, ruptă de popor, ruptă de români. O conducere care „reformează statul" la fel cum Ceauşescu „construia socialismul" în timp ce oamenii mureau de foame şi de frig în casele neîncălzite. O conducere lipsită de legitimitate pentru că nu a fost aleasă de nimeni pentru a guverna, care este susţinută de o majoritate parlamentară conjuncturală, constituită prin mită politică şi care nu ţine cont de faptul că 90% dintre români ar vota oricând împotriva actualului program de guvernare. În sfârşit, şi acest lucru l-am descoperit cu claritate ieri la moţiunea de cenzură, o putere care se mai bazează numai pe scuturi şi pe baionete pentru a ţine electoratul departe de conducătorii „aleşi democratic".

Este evident faptul că regimul Băsescu - Boc a dus ţara la falimentul economic şi social. Acum ar trebui ca cei doi să îşi asume eşecul, să recunoască că nu au nici un program de guvernare de viitor şi să predea puterea. Aceasta ar fi fost calea democratică, iar regretul meu legat de moţiunea de cenzură de ieri este tocmai acesta, ca ea nu şi-a jucat rolul stabilit de Constituţie ca o cale de a înlocui un regim politic epuizat cu un altul, capabil să redea speranţa oamenilor şi să guverneze în interesul ţării.

Din păcate, Băsescu şi Boc au ales calea de a continua să se adâncească în această murdărie politicianistă pe care tot ei au creat-o şi care îi îndepărtează tot mai mult de sentimentele populaţiei. Ca şi Ceauşescu în toamna lui 1989, ei pur şi simplu nu înţeleg că personifică o formulă politică în care oamenii nu mai au încredere şi care nu mai poate continua.

Se guvernează într-o realitate paralela, formată din vorbe şi din lozinci, în timp ce oamenii sunt disperaţi pentru că se văd devoraţi de sărăcie. Chiar astăzi Guvernul va lansa o nouă „reformă" a educaţiei. Şi mă tem că vor urma şi alte „reforme" de acest fel până la sfârşitul anului. Adică făcute pe genunchi, de neaplicat şi construite astfel încât vorbăria demagogică să ţină locul unor măsuri adevarate de îmbunătăţire a sistemelor publice. Promovate prin terorizarea profesorilor, medicilor şi funcţionarilor de către activiştii de partid. 

Moţiunea de cenzură de ieri ar fi fost un bun moment pentru a pune capăt acestui Congres al XIV-lea de tip nou. Momentul a trecut. Totuşi, sunt curios să văd dacă Băsescu şi Boc au înţeles în ce moment politic se află. Sper că au înţeles ...