Vremurile de criză economică cer lideri care să îşi asume responsabilităţi. Reale, nu de imagine, în Parlament. România a tras, din păcate, un loz necâştigător: este condusă de un preşedinte şi de un premier fricoşi. 
Legile educaţiei şi Legea salarizării unice – pe care coaliţia PSD-PDL îşi va asuma răspunderea pe 15 septembrie - sunt ultimele exemple ale acestei realităţi triste. 
Ca liberal nu sunt de acord cu o lege a salarizării unice, o lege fundamental de stânga, care în loc să premieze competenţa şi rezultatele, premiază simpla apartenenţă la o profesie. Dar aş fi fost deschis la o dezbatere cu un guvern care să aibă curajul să îşi asume până la capăt o lege de stânga. Emil Boc ne oferă însă o variantă „corcită” – un fel de salata de boeuf, cu sos egalitarist -, în care coeficienţii de salarizare se stabilesc pe principiul: “cine ameninţă mai tare, primeşte mai mult”.
La fel cu legile educaţiei. Nu sunt de acord că acest guvern a ignorat total documentul de reformă hotărât de guvernul pe care l-am condus, împreună cu sindicatele, cu reprezentanţii părinţilor, şamd. Dar chiar şi aşa, aş fi fost dispus să ascult o variantă clară, asumată în numele unor principii de reformă.
Legile educaţiei sunt rezultatul unui troc politic. Par a fi rezultatul unor târguieli: ca şi cum Traian Băsescu, Mircea Miclea, Emil Boc şi Ecaterina Andronescu s-ar fi adunat într-o seară la barbut şi ar fi negociat, printre înjurături şi zgomote de pahare, forma finală a legii.
Elevii şi părinţii lor s-ar îngrozi dacă şi-ar da seama că bacalaureatul la 3 materii nu este rezultatul unei strategii în educaţie, ci a unei toane a unui ministru, respectiv a unei alte toane a premierului, care nu ştia de unde să cedeze ceva în negocieri. 
Nici măcar atunci când greşesc, Emil Boc şi Traian Băsescu nu reuşesc să o facă cu demnitate. Sunt pregătiţi la orice compromis, gata oricând să se târască în mocirlă pentru a câştiga un vot în plus.

De aceea, asumarea răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului pentru cele 3 legi (educaţie, salarizare unică, reducerea cheltuielilor publice) este o paradă ieftină, de politicieni fără coloană vertebrală. Nu sunt 3 legi, ci 3 firmane fără valoare.

P.S.
Mi s-a reproşat că nu am şi cuvinte de laudă faţă de guvernul Boc. Greşit. Oricât de incompetent este un guvern, nu are cum să ia doar măsuri proaste. Am fost de acord cu programul Prima Casă. Ca de obicei însă, Emil Boc nu a avut curajul de a merge până la capăt şi de aceea programul s-a împotmolit la primul pas.