Zilele acestea, PSD şi PD-L sunt mai preocupate de cum să se elimine reciproc de la guvernare, decât să pună România pe drumul spre ieşirea din criză. 
În tot acest scandal politic, orice iniţiativă economică pare să treacă pe un loc secund. 
Ca premier, am lăsat PSD-ului şi PDL-ului o strategie anti-criză. Am pus în aplicare şi primele măsuri menite să facă mai facilă punerea în practică a acestei strategii. PSD şi PDL au renunţat la ea, dar nu au înlocuit-o cu nimic.
Ulterior, de la tribuna Parlamentului le-am spus celor de la PSD şi PDL care ar trebui să fie principalele măsuri economice pe care să le ia. Au închis din nou ochii, s-au aşezat în genunchi în faţa celor de la FMI şi au predat ţara. 
În ultimele luni, am tot scris despre ce a greşit guvernul Boc-Băsescu. 
Şi nu am fost doar eu. Multe din ideile pe care l-am enunţat au fost repetate de analişti economici, de reprezentanţi ai oamenilor de afaceri, de către sindicate. 
În ciuda tuturor acestor voci, Guvernul Boc-Băsescu a continuat să fie surd şi mut, iar România este acum în pragul falimentului. 
Colac peste pupăză, zilele acestea PSD şi PDL au reluat un război politic în care interesele României sunt puse în paranteză. 
Este clar: 2009 va fi un an pierdut. Scriu aceste rânduri ca 2010 să nu fie si el un an pierdut. 
Reiau cele mai importante principii pentru ca România să iasă din criză. Aceste principii ar trebui să reprezinte un îndreptar pentru actualul Guvern. Sunt 4 principii fundamentale pentru orice stat în perioadă de criză, principii pe care celelalte state europene le pun în practică, numai România nu.

1. Asumarea unui deficit bugetar mai mare pentru a investi
Deficitul bugetar a ajuns să fie o “ Baba Cloanţa” a guvernării. În loc să îşi asume un deficit mai mare de la început, guvernul Boc-Băsescu şi-a impus un deficit irealizabil de 2%. Dacă şi-ar fi asumat de la început un deficit mai mare, ca alte state europene, guvernul şi-ar fi planificat încă din ianuarie o politică agresivă de investiţii.
Le-a fost teamă să ia măsuri anti-criză agresive şi au preferat să se cârpească. E o vorbă din popor: “La omul sărac, nici boii nu trag”. Guvernul s-a comportat ca şi cum România ar fi fost o ţară săracă, nu o ţară care venea după ce a avut cea mai mare creştere economică din Europa. 
Acum, când FMI a anunţat un deficit de peste 7% se văd rezultatele acestei miopii a guvernului Boc-Băsescu. Am ajuns la un deficit de peste 5% (cum am spus că trebuie să fie încă din ianuarie), fără însă a investi nimic pentru a stopa criza economică. 
Am pierdut 8 luni de zile, în care criza a avansat ca o maladie într-un corp bolnav. Cu fiecare zi în care a trecut, costul tratamentului devine din ce în ce mai scump. 

2. Statul trebuie să creeze locuri de muncă prin investiţii
In orice perioadă de criză, sectorul public compensează prin investiţii slăbiciunea sectorului privat. Statul dă mai mulţi bani pentru a construi drumuri, pentru a moderniza şcoli şi spitale, pentru a investi în noi tehnologii în domenii cum ar fi domeniul energetic. Prin aceste investiţii statul creează noi locuri de muncă, care compensează locurile de muncă care se pierd din sectorul privat.
Ce a făcut guvernul Boc-Băsescu? Din 10 miliarde de euro promise ca investiţii, guvernul Boc-Băsescu a investit 1 miliard de euro. Este ca şi cum un medic şi-ar planifica să facă 10 operaţii urgente pe cord deschis, dar nu reuşeşte să facă decât una. Din 10 pacienţi, 9 mor. Dacă mai reuşesc să investească încă un miliard de euro până la finalul anului, atunci se pot “lăuda” că din 10 pacienţi, “doar” 8 au murit. Un bilanţ teribil, care înseamnă că sute de mii de români şi-au pierdut locul de muncă şi alte câteva sute de mii vor urma. 

3. Taxe mai mici (o povara fiscală mai mică)
Este un lucru arhicunoscut ca numai intr-o perioada de creştere economică majorarea taxelor poate aduce venituri mai mari la buget (si nici atunci totdeauna) care sa fie utilizate pentru investiţii .Din contră, în perioada de criza economica introducerea de taxe mai mari pentru majorarea veniturilor bugetare este o utopie. Dacă domnii Boc si Basescu ar fi avut o minima cultura politica si economica, absolut necesare pentru funcţiile pe care le deţin, ar fi ştiut un binecunoscut adagiu francez care suna aşa: „Trop d’impot, tue l’impot”. In traducere: „Prea mult impozit, omoară impozitul” (adică venitul)
Guvernul Boc-Băsescu a reuşit o “performanţă” aşteptată: şi taxe mai mari şi venituri mai mici şi deci investiţii mai puţine. 
Se intră astfel într-un cerc vicios: taxe mai mari – evaziune mai mare – firme care se închid şi şomaj – mai puţini bani la buget – statul intră în incapacitate de plată şi trăieşte pe datorie (cazul României de acum). Să explic mai pe larg: Guvernul Boc-Băsescu a introdus noi taxe (cum ar fi impozitul forfetar) şi le-a crescut pe altele (ultima dintre ele, este o creştere de 20% a impozitelor locale, pe case şi automobile). În primă fază, firmele care sunt bune platnice şi-au reorientat puţinii bani pe care i-au avut în perioadă de criză de la investiţii spre a plăti aceste taxe. Într-o a doua fază, multe dintre ele nu au mai avut cu ce să plătească taxele şi s-au închis. În România, 100,000 de firme au fost victime ale impozitului forfetar. Firmele care nu s-au închis, au încercat să găsească căi pentru a nu plăti nişte impozite mult prea mari (pe care dacă le-ar fi plătit, nu ar mai fi supravieţuit). Rezultă evaziunea fiscală record de care să plângea şeful de la ANAF acum câteva zile. Statul nu mai are bani pentru a plăti profesorii, medicii şi funcţionarii publici. Nu mai sunt bani pentru spitale. Se intră într-o spirală accelerată – ca un bulgăre de zăpadă care cade accelerat la vale. În primă fază, statul se împrumută şi trăieşte pe împrumut. Este faza în care suntem noi acum. Peste câteva luni, statul nu va mai putea trăi doar pe împrumut şi va intra în incapacitate de plată. Dacă se continuă pe acest drum, profesorii, medicii, funcţionarii publici nu îşi vor mai primi banii cu lunile (cum s-a întâmplat în Republica Moldova; ironic, dar s-ar putea ca cetăţenii români să meargă la cei din Moldova să caute locuri de muncă şi nu invers, ca până acum). 
Guvernul trebuie să aibă forţa de a îi opune acestui „cerc vicios”, un „cerc virtuos”: taxe mai scăzute – investiţii - locuri de muncă. În loc să crească taxele agenţilor economici, statul trebuia să le scadă. Garantez că cel puţin trei sferturi dintre cele 100,000 de firme care s-au închis, ar fi reuşit să ofere şi acum locuri de muncă, dacă s-ar fi scăzut taxele. Rezultatul nu ar fi fost venituri mai mici la buget decât acum, ci venituri cel puţin la fel de mari, dacă nu mai mari. De ce? Pentru că firmele ar fi fost încurajate să îşi plătească taxele, pentru că ar fi înţeles că România este condusă de un guvern care este alături de ele, nu un guvern leneş şi risipitor, care vrea să treacă peste criză doar pe spinarea celor care muncesc în economia privată. Rezultatul acestor măsuri ar fi fost mai mulţi bani pentru investiţii şi mai multe locuri de muncă
Ca premier am introdus un plan anti-criză care cuprindea exact aceste măsuri, cum ar fi scăderea CAS sau bonusuri pentru firmele care îşi plătesc la timp taxele. Sunt sigur că dacă ar fi fost pus în aplicare acest plan, acum în România nu am fi vorbit de un şomaj care este prognozat spre 10% la finalul acestui an, sau despre sute de mii de firme închise.

4. O politică fiscală şi o strategie anti-criză predictibile care să stimuleze crearea de locuri de muncă şi investiţiile străine 
În orice perioadă de criză, marii investitori străini urmăresc cu mare atenţie strategia fiscală a guvernului. Ce au văzut în România? Un guvern ezitant, care nu are strategie anti-criză, care introduce impozite şi taxe noi de la o lună la alta. Un guvern depăşit de criză nu poate oferi investitorilor străini încrederea de a investi în continuare. Rezultatul s-a văzut imediat, investiţiile străine situându-se la jumătate faţă de nivelul de anul trecut. O scădere dramatică, care este doar începutul, pentru că actualii guvernanţi au trecut la faza certurilor politice: „cine are cele mai bune măsuri anti-criză”, asta în timp ce continuă să crească taxele. 
Totalul investiţiilor străine în România între 2004 şi 2008 a fost mai mare decât totalul investiţiilor străine din ultimii 14 ani, depăşind 30 miliarde euro, printre cele mai mari din Europa. Am realizat aceste investiţii punând în practică o politică fiscală predictibilă şi scăzând taxele.
Este adevărat că România trece acum printr-o perioadă de criză economică, la fel ca şi alte state. La fel de adevărat este că în alte state apar deja primele semne ale finalului de criză. Investitorii încep să prindă din nou curaj. La noi însă semnalele sunt contrare. Ne afundăm şi mai rău în intuneric. La noi criza pare doar la început, iar Guvernul la fel de nesigur pe el şi divizat, ca în prima zi a lui 2009. 

Am spus-o de mai multe ori, în ultimele posturi aproape de fiecare dată; o voi spune şi acum şi voi continua să o repet pentru cel puţin următoarele săptămâni: România îşi poate, încă, reveni! Nu este, încă, timpul pierdut.
Trenul redresării economice începe să se pună în mişcare. România nu trebuie să îl piardă! Chiar dacă am pierdut 8 luni, România are încă resursele pentru a ieşi din criză odată cu celelalte ţări şi a folosi la maxim perioada de redresare, astfel încât să avem o economie mai puternică. 
Gândiţi-vă doar la faptul că suntem încă mult în spatele unor ţări ca Germania, Italia, Franţa. Nu trebuie să uităm obiectivul României de a deveni a 7-a putere economică a Uniunii Europene, pe măsura teritoriului şi a populaţiei.
Criza economică nu trebuie să fie un pretext, pentru a nu face nimic şi a irosi tot ce s-a realizat în aproape 10 ani de creştere economică. Se poate!