Blog
19/8/2009
1068 de vizualizari
2 comentarii
Legea unică a dezinformării
Vă mai amintiţi cum, în octombrie 2008, nişte domni - pe numele lor Emil Boc, Traian Băsescu şi Mircea Geoană – se jurau că vor mări salariile profesorilor cu 50%, din prima zi după alegeri? Profesorii cu siguranţă îşi mai amintesc, pentru că nu au văzut nici un ban în plus.
Vă mai amintiţi cu în primăvara lui 2009, Guvernul Băsescu-Boc vorbea despre anumite valori ale coeficienţilor din Legea unică a salarizării? Ei bine, între timp valorile coeficienţilor de salarizare au scăzut iniţial cu 40% şi acum cu încă 20%-25%. Astfel că se ajunge la situaţii absurde cum ar fi că unii salariaţi ar urma să primească mai puţini bani decât salariul minim pe economie. Adică o lege promovată de Guvern, care contrazice altă lege în vigoare. Ca să nu mai spun că acelaşi guvern a promis la începutul lui 2009 ca vor creşte salariul minim pe economie.
Mai înţelege cineva ceva?
Nu şi asta este şi scopul.
Traian Băsescu, Emil Boc şi Mircea Geoană se ghidează după o singură lege: legea unică a dezinformării. Legea este simplă. Promit oamenilor marea cu sarea. Le spun că se poate realiza tot ce îşi doresc. Când, după câteva luni, se dovedeşte că nu se poate realiza ceea ce au promis, este deja prea târziu. Oamenii au rămas după caz: cu votul dat sau cu semnătura pe un proiect pe care nu îl mai recunosc şi cu care nu mai sunt de acord. Dacă cineva ridică vocea este acuzat de rea-intenţie sau i se explică contextul nefericit.
P.S. Adoptarea unei legi unice a salarizării este necesară. Ca premier am militat pentru o astfel de lege. Dar ea trebuie să rezulte dintr-un proces transparent de negociere, în care guvernul pune de la început cărţile pe masă. În caz contrar, rezultă ceea ce avem acum – o lege unică a dezinformării. Şi ca orice astfel lege, ea nu va mai fi pusă în practică decât pe hârtie şi la tv.

Opinii
Andrada BALAN (guest)
Romanii primesc acum factura votului din noiembrie 2008. Si nu ma refer la factura optiunilor lor politice (la care au tot dreptul si care trebuie, ca atare, respectate) ci la factura superficialitatii cu care obisnuim sa cantarim promisiunile de campanie, factura usurintei cu care acceptam sa ne licitam votul. Este adevarat ca superficialitatea vine dintr-o dezamagire de cele mai multe ori justificata, insa nici superficialitatea, nici absenteismul, nu reprezinta o solutie. Oare cand vom intelege asta?
Cristi (guest)
Dle Tariceanu, nu cred ca e cazul sa discutam despre mariri de salarii, in conditiile in care deficitul bugetar cu care si-a inceput mandatul actualul guvern a fost cu muuuuuuult mai mic decat cel vehiculat pana atunci de guvernul pe care l-ati condus.
Exprima-ti opinia
Articole recente
Categorii
Arhiva
Decembrie 2011
Octombrie 2011
Septembrie 2011
Iulie 2011
Iunie 2011
Mai 2011
Aprilie 2011
Decembrie 2010
Noiembrie 2010
Octombrie 2010
Decembrie 2009
Noiembrie 2009
Octombrie 2009
Septembrie 2009
August 2009
Iulie 2009
Iunie 2009
Mai 2009
Martie 2009
Februarie 2009
Ianuarie 2009
Decembrie 2008
Noiembrie 2008
Octombrie 2008