Blog
7/7/2009
679 de vizualizari
6 comentarii
Deficit, deficit … numai să ştim şi noi pe ce se duc banii
Vom avea un deficit bugetar de 5,5%, au anunţat surse din zona guvernamentală. Mai ţineţi minte declaraţiile lui Emil Boc de la începutul lui 2009, când susţinea sus şi tare că deficitul pe 2009 nu va depăşi 2%? După nici 6 luni, ţinta pentru deficitul bugetar s-a triplat. Parcă am fi la „Preţul corect”; în acest caz, Guvernul încercând să ghicească cifra deficitului. Mâine-poimâine, Guvernul ne va anunţa că a revizuit ţinta la 6,5%, şamd. Cine poate şti la ce număr vor ajunge până în toamnă?
Probabil că mulţi se aşteaptă să critic Guvernul pentru că se pregăteşte să îşi asume un deficit bugetar mai mare. Nu o să o fac. Ca prim-ministru am guvernat cu deficite mari, pentru a investi în infrastructura din mediul rural, în educaţie, în sănătate, în agricultură. Faptul că am reuşit să recuperăm o parte din decalajele care încă ne separă de alte state din Uniune Europeană, se datorează şi acestei strategii. Am spus şi în ianuarie, că în contextul crizei economice, Guvernul este obligat să îşi asume un deficit mai mare, pentru a reuşi să stimuleze economia şi să creeze noi locuri de muncă prin politici de investiţii. Este ceea ce fac acum state ca Marea Britanie sau Germania, care îşi asumă deficite şi de două cifre.
Emil Boc avea în ianuarie o altă agendă. El dorea să invoce greaua moştenire şi a pozat într-un Hagi Tudose modern. Bineînţeles, „zgârcit cu banul public”.
Acum pot spune că premierul a ajuns la vorba mea. Mă tem însă că nici acum nu a înţeles importanţa strategiei de investiţii. Cu alte cuvinte, Guvernul nu îşi asumă o ţintă pentru deficitul bugetar de 5,5% pentru a investi, ci doar pentru a acoperi găurile pe care le-a creat în ultimele luni; deci banii se vor duce pentru cheltuieli şi nu pentru investiţii.
E o vorbă românească foarte adevărată - sunt prea sărac ca să îmi cumpăr lucruri ieftine – pe care Guvernul nu a înţeles-o. În zgârcenia nemărginită, premierul Emil Boc nu a înţeles că o strategie de peticire a economiei nu va genera decât mai multe costuri. În loc să îşi asume de la început un deficit mai mare şi să combată agresiv criza prin politici de investire, prin scăderea CAS, prin stimulente oferite firmelor comerciale, Emil Boc a ales să fie zgârcit. Şi din această cauză a fost mereu cu un pas în spatele crizei. Guvernul a alergat în spatele crizei, care a devenit din ce în ce mai amplă şi a început să afecteze din ce în ce mai multe ramuri ale economiei. Dovada cea mai bună este anunţul de ieri, privind posibila renunţare la impozitul forfetar. Un impozit care a fost introdus din zgârcenie, pentru că mulţi bani la buget nici nu avea cum să aducă, dar care a fost un semnal extrem de negativ pentru economie. Dovadă şi miile de firme care şi-au închis porţile imediat după introducerea acestui impozit.
Acum câţiva ani, un prieten de al meu îmi povestea că s-a zgârcit să cumpere o maşină nouă mai performantă, pentru că era prea scumpă. Aşa că şi-a cumpărat una second-hand. După câteva zile însă, i s-a stricat schimbătorul de viteze. A mers la atelier şi reparaţia l-a costat câteva mii de euro. Peste câteva săptămâni s-au dus şi frânele. A urmat direcţia, şamd. Rezultatul a fost că peste câteva luni, prietenul respectiv plătise deja mai mult decât l-ar fi costat o maşină nouă. Aşa şi cu actualul Guvern, care a aplicat o politică economică second-hand. A zis că poate să învingă criza fără să cheltuiască bani pentru investiţii. Acum, poate îşi dă seama că a greşit şi încearcă să repare ce se mai poate. Între timp însă au apărut probleme mai mari şi costurile vor fi şi ele mai mari. Totul este ca măcar acum să realizeze că nu se mai poate cu strategia economică second-hand. Sper că asumarea deficitului bugetar mai mare este un astfel de semnal … deşi mă îndoiesc.

Opinii
Mirela Predan (guest)
1. Va multumesc ca ne-ati mai scris. 2. Am incercat eu sa fiu draguta cu colegii mei de presa, "colegiala", ca sa zic asa, dar vad ca nu se poate. Lipsa de profesionalism in cazul asa-ziselor anchete, politiizarea justitiei cu circarelile acelea de comisii parlamentare, sustinute de presa, m-au facut sa iau o pozitie foarte dura de aceasta data. Si, daca tot suntem la capitolul economie, haideti sa vedem cine submineaza economia nationala:
http://opiniicetatenesti.com/article.php?story=20090707051157296
Credeam ca nimic nu ma mai socheaza pe lumea asta, dar in cazul Sterling si a inversunarii cu care PD-L si PSD isi sustin propriile lor matrapazlacuri, vad ca da! Si totusi, numai eu vad lucrurile astea? Sunt de domeniul evidentei pentru abolut oricine.
gelu (guest)
Forum Ziare.com
"Vor reface Alinata 322 ca sa-l transforme si pe Tariceanu intr-un "martir" al lui Basescu pentru c-a vandut Insula Serpilor
la subminarea economiei nationale ar mai fi trebuit sa intre si:
- DATORIA PUBLICA de 27,3 MILIARDE DE EURO lasata de Guvernul PSD.PNL la intrarea in criza economica
- DEFICITUL EXCESIV de 5,2% pe timp de crestere economica si la intrarea in criza economica, DEFICIT care a facut ca Romania sa trebuiasca sa imprumute bani pentru finantarea DEFICITULUI dar si a cheltuielilor PUBLICE - singurele care pot scoate tara din criza" Domnule Tariceanu daca nu incepeti actiunea de cistigare a forumurilor romanesti si a presei scrise si vorbite pentru a-i contracara pe fitilistii de serviciu care va improsca cu minciuni din toate pozitiile si directiile ati pierdut partida. La fel ca si in cazul sefilor pedele care fac acuzatii mincinoase. Judecati la rece cu chibzuinta si vedeti ce masuri palpabile si concrete puteti lua ca, partid impotriva acestor mincatori de ca..ca..o pe de pomana. Cu stima gelu.
Mirela Predan (guest)
Sa va trimit si continuarea la ceea ce afirmam mai devreme. Eu asa cred ca trebuie privita problema. Va promit c-o sa mai scriu zilele acestea, in functie si de cum evolueaza lucrurile. Dar unde-i lege, n-ar trebui sa existe politica de niciun fel:
http://opiniicetatenesti.com/article.php?story=20090707090704282
elena (guest)
E astai, au inceput sa puta rau si acum incearca sa scape ,dar in curand le vine sorocul ca ne-au nenorocit pe toti in 6 luni.Domnule Tariceanu ,trebuie sa iesiti cat mai des sa spune-ti oamenilor ca avem nevoie de dvs. pentru a redresa ce se mai poate.Din toamna ne ia dracu pe toti iar dupa alegeri cred ca vom avea razboi civil daca se mai continua cu minciunile si hotia PDL-ista si PSD-ista.
dora (guest)
acesti oameni sunt tot ce au mai josnic si murdar romanii,pacat ca ei inteleg asta atat de greu, oameni fara nici un fel de scrupule, in fata carora nu poti lupta si sa fii invingator, numai Dumnezeu te poate salva de ei ;si cu ajutorul Sau
se va descoperi adevarul...
maca (guest)
Blogul asta nu suporta si criticile?
Exprima-ti opinia
Articole recente
Pericolul bipartidismului
27/12/2009
Craciun plin de bucurii!
24/12/2009
Ce va alege PNL – războiul sau pacea?
14/12/2009