Blog
22/5/2009
1081 de vizualizari
1 comentariu
Cum au rezolvat criza. George Constanza autohton îi dă o mână de ajutor lui Zeus
Revin la Seinfeld, care este un izvor de înţelepciune şi o sursă de inspiraţie pentru actualii guvernanţi. Intr-un episod, George îi spune lui Jerry: “just remember, it's not a lie if you believe it”. În traducere liberă: “dacă crezi ceea ce spui, nu se mai poate spune că minţi”.
Sună cunoscut?
Îl citez pe Emil Boc – o declaraţie recentă -:“Vor putea fi garantate împrumuturi pentru achiziţionarea de locuinţe în valoare de un miliard de euro. Ştim ce dificultăţi există: fie nu există bani necesari pentru plata avansului, fie uneori nu există salariu suficient pentru a-ţi plăti ratele aferente pentru o casă pe care o cumperi şi pentru care te împrumuţi de la bancă”. Îl revăd pe Emil Boc. Cu o privire încrezătoare, cu un ton hotărât, turuind promisiune după promisiune. Nici un muşchi de pe faţă nu i se mişcă. George Constanza are de ce să fie invidios.
Emil Boc le spune românilor că Guvernul ar urma să îi ajute să îşi ia o locuinţă, pe cei care nu au bani să îşi plătească ratele. Câtă generozitate! Se speră că unii vor crede şi vor zice: “Uite, domnule, ce bun e Guvernul!”.
Declaraţia lui Emil Boc nu este singulară. În ultimele zile, avem un concurs de veşti bune din parte guvernului – bani pentru pensionari, locuinţe pentru tineri, fonduri pentru IMM-uri (cele care au supravieţuit impozitului forfetar). Traian Băsescu şi Emil Boc au găsit primele semne ale ieşirii din criză, suntem informaţi că turismul păstorit de Elena Udrea dă semnale serioase de revigorare, samd.
“Care e şmecheria?” se va întreba orice român care înţelege că Guvernul nu poate să îi achite ratele la bancă.
E simplu, George Constanza autohton a primit o sarcină din parte lui Zeus să rezolve criza. Cum? În cel mai facil mod ... din vorbe. Numai aşa Zeus poate să candideze (prietenii ştiu de ce). Şi George Constanza autohton s-a pus pe treabă şi succesele nu au întârziat să apară. Pe cât pariem că spre finalul verii, vom fi anunţaţi că “Am învins criza!”?
Totul este să ţină şmecheria până prin noiembrie. După aceea, George Constanza de România – adică guvernul Boc (pentru cei care nu au citit ultimul post) – poate fi sacrificat ... pentru că a minţit poporul.
Opinii
Horea (guest)
Domnule Tariceanu,
O intrebare simpla:
De ce oamenii ii cred pe cei care mint si se indoiesc de cei care spun adevarul?
Exprima-ti opinia
Articole recente
Categorii
Arhiva
Decembrie 2011
Octombrie 2011
Septembrie 2011
Iulie 2011
Iunie 2011
Mai 2011
Aprilie 2011
Decembrie 2010
Noiembrie 2010
Octombrie 2010
Decembrie 2009
Noiembrie 2009
Octombrie 2009
Septembrie 2009
August 2009
Iulie 2009
Iunie 2009
Mai 2009
Martie 2009
Februarie 2009
Ianuarie 2009
Decembrie 2008
Noiembrie 2008
Octombrie 2008






