Blog

22/1/2009
1061 de vizualizari
2 comentarii

Autobuzele RATB trebuie să continue să circule în Ilfov

Anul trecut am promis ilfovenilor că autobuzele RATB vor circula în Ilfov. Am lucrat împreună primarul Sorin Oprescu şi am găsit o soluţie. Începând cu decembrie 2008, autobuzele şi-au reluat cursele. Acesta este pe scurt "filmul evenimentelor".

Am văzut astăzi protestul şoferilor de microbuz, care asigură transportul alternativ între Bucureşti şi Ilfov. Intenţia lor, sau a patronilor firmelor unde lucrează, este să scoată din nou RATB din Ilfov. Ar fi o mare eroare şi vă spun şi de ce:

·        Transportul public este o necesitate oriunde în lumea civilizată. În Ilfov, transportul public  oferă tinerilor, pensionarilor şi oamenilor care lucrează în Bucureşti şi fac naveta zilnic să călătorească la un preţ rezonabil, civilizat şi rapid. Este anormal ca ilfovenii, a căror copii fac naveta zilnic, să plătească milioane de lei în fiecare lună pentru a acoperi costul biletelor de microbuz, mult mai scumpe decât cele pe autobuzele RATB. Asta fără a lua în calcul banii pe care i-ar da ei pe transportul cu microbuzul, dacă lucrează în Bucureşti.

·        În toamna anului trecut 30.000 de ilfoveni au semnat, doar pe parcursul a câteva săptămâni, o petiţie pentru a reintroduce transportul public în Ilfov. Pentru ilfoveni, lipsa transportului public era una din problemele stringente. Vocea acestor ilfoveni a fost auzită şi respectată. Acest lucru nu trebuie să se schimbe acum.

·        Dezvoltarea economică a Ilfovului este prioritară, mai ales în acest context de criză. Or, pentru a dezvolta economic un judeţ, de care depinde şi viitorul Bucureştiului, trebuie stimulată atât atragerea forţei de muncă din Ilfov înspre Bucureşti, cât şi din Bucureşti spre Ilfov. Acest deziderat nu poate fi realizat fără să existe transportul public.

 

 


Opinii

cezar pesclevei (guest)
Aveţi mare dreptate, d-le Tăriceanu! Transportul ilfovenilor spre Bucureşti ar trebui să fie la un cost rezonabil iar stimabilii transportatori să se gândească la rute neacoperite de RATB...
codeus (guest)
Ce nu inteleg este daca tot se batea de ani buni moneda pe zona metropolitana bucuresteana de ce a fost scos transportul public din schema!?Daca se va continua pe scheme din astea fara un plan pe termen lung pe care sa-l respecte toti cei care se perinda la putere atunci ne meritam soarta daca odata la patru ani si cateodata si mai des anulam tot ce s-a facut inainte pe motiv ca aia erau "prosti"si noi suntem destepti.Ne mai auzim ne mai vedem

Exprima-ti opinia

(Acest articol este moderat, comentariul va aparea dupa ce va fi aprobat de autorul articolului)

Nume *
Email
Website
Mesaj *
Verificare
reincarca
Anunta-ma daca mai apar comentarii